Ars poetica

Hei, mâine dimineață voi juca
Într-o piesă de teatru.
Mi-ar plăcea să vă invit,
Dar nu mai sunt locuri libere,
Nici măcar în culise.

Sunt toate ocupate de suflete
Pe care le-am aliniat la intrare
Cu ortul în mână, ca semn distinctiv
Pentru că se asortează cu reflectoarele.
Am uitat ce piesă am promis, dar nu contează,
Esențial este că au venit
Cărând după ele toate visele,
Pe care nu le-au cheltuit cât trăiau,
Bântuind prin realitate.
Trebuie să fie o piesă veselă:
Poate puțin soare, poate puțină dragoste,
Așa, cât să pară abstractă și desuetă,
Un fel de operetă absurdă
Dar suficient de tristă, să nu le sperie.
Da, voi recita o poezie
Scrisă de niște autori goi în interior
Care iubesc la nebunie cuvintele disparate
Ca șosetele găsite după zile întregi
În mașina de spălat.
Voi înșira sunete și mormăieli
Trist și monoton, fără inflexiuni,
Să pară interesant și doct
Ca o piatră de moară legată de gura strânsă a sacului
În care am înecat ce era de spus.
O să le fac tare fericite,
Iar la sfârșitul piesei,
(că ele nu știu că e doar o poezie)
O să le iau monezile de pe ochi
Și o să îmi cumpăr un poet adevărat
Să îmi contureze viața de apoi.
Acum stau cuminți.
Dar nu are cine ridica
Afurisita de cortină.