Cu degete de iarbă

Pe fruntea-ngândurată mai lasă-mă să-ți pun
Căldura strânsă-n palme scăldate de lumină,
Să simți pe pleoape vântul care-a uitat să vină,
În murmur să-ți presar tot ce mai am să-ți spun.

Îți amintești răcoarea, când noi fugeam, nebuni,
Cu tălpile desculțe când sărutam pământul?
Doar ploaia de pe buze ne mai oprea cuvântul
Și susurul de viață pe dealul cu aluni.
Ții mine cum în foșnet pocnea sub pas cărarea?
Miros de lăcrămioare ne strecura în sânge
Întreagă fericirea, de auzeam cum plânge
Cu picături de rouă și soarele, și zarea.
Cu degete de iarbă, îmi atingeai privirea
Și mă-ntrebai de setea îmbată de plăcere
Tot raiul care șade ascuns în mângâiere,
Eu îți tăceam în brațe, tu îmi tăceai iubirea.