Se plimbă alene pe marginea hăului
Într-o legănare ușoară a pendulelor
Ce definesc timpurile lor
Cu lovituri de pietre fără ecou.
Nimic nu e prea târziu
Și totul e prea devreme.
Picură lumea peste palmele ei
Și se prelinge pe glezne în uitări.
Zâmbetul i-a părăsit de mult timp ochii
Încărcați de nostalgii.
Inima și-a pierdut-o într-o bătălie cu dragostea
Trupul l-a lăsat zălog pentru pașii de acum.
E liniște în cer.
Pământul se pregătește
Să îi primească toate clipele
Pe care nu le mai vrea.
Încă un pas, apoi cel lateral,
Cu brațele deschise spre cer,
Va sparge liniștea dintre maluri
Cu privirea pironită
În soare.
Abandon! va striga,
Și păsările se vor ridica spre înalt
Cu aripi furate îngerilor
Care îi vor cânta căderea.
Abonați-vă la
Postări
Comentarii
Despre mine
- Magdalena Hisum
- *** Sunt un simplu om...o medie intre ce au altii de spus despre mine si media intre ce cred ca sunt si ce as vrea sa fiu. Cred ca , la final, oricine ajunge sa isi dea seama ca nu stie cu adevarat cine este. Asta nu e relevant, conteaza ceea ce facem atat timp cat inca mai suntem aici si vrem sa fim CINEVA ***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu ezitati sa va expuneti parerea, viata e scurta:)