te iubesc,
iubirea mea e adânc înrădăcinată
în seva cu care se hrănesc arborii
când le e sete de trecutul sfârtecat în zeci de prezenturi,
copii infidele ale ochilor mei înrourați
de căldura amintirilor cu tine;
când erai,
când eram,
ne amorțeam nevoia de zbor
cu bănuieli despre semințe
și relația lor cu refuzul fluturilor
de a mai trăi încă o zi.
e trist, mi-ai spus,
cum buzele acestea pot murmura dorințe
dar nu pot rosti cele două cuvinte.
acest poem e un răspuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu ezitati sa va expuneti parerea, viata e scurta:)