Pășesc prin toamna ta spre vară

 

Pășesc prin toamna ta spre vară, buze, frunze, soare, ploi, benghi de tină din pridvor. Vântul șuier nu-l aud, de îmi cântă-n piept cobzarii, parcă-mi joacă-n glezne focul, tobe-mi toarnă-n tei uitare. Și din frunze-mi fac cunună, cer mi-e sufletul și-mi bat dorurile-n calde palme, când în gând te iau cu mine pe-nserat. Ochi plecați sub un sărut, buze freamătă mirare, dau un dor pe o chemare, și alung ce a durut. Lanț la glezne unduire, cu atingeri de mătase, să-ți fiu vis, să-mi fii mirare, timpuri, cer, extaz, candoare.