LUNĂ OARBĂ

 

Te-am sorbit cu gura pungă într-o seară fără lacăt.

Luna oarbă a uitat să cânte visul

și-am simțit în vene timpul cum prelinge stele pline înspre cerul ud de rouă.

Amăgeam cu necuprinsul toată boarea ce adie astăzi peste râul rece,

auzeam cum cântă robii și cum doare nemurirea dacă ziua n-are noapte,

sau de cântă-n zori cocoșii în pustiile ce-alungă

șoapta ca pe o bacantă păgubită de plăcere.

Te-am dus verde între frunze, să te-ascund de gândul aprig pârjolind toată suflarea,

înghețând în amintire zâmbetul copilei blonde rătăcite în tulpina unei umbre de sărut.

Ți-am făcut din crengi răcoare și din inimă un scut.

Am născut dintr-o culoare toată lumea rotitoare și ți-am dat tot ce-am crezut.

Luna oarbă a uitat să cânte visul, te-am avut și te-am pierdut,

biet pribeag prin fericire, niciodată cunoscut.

 

Fotografie: Kelly Maker