Hoțul de vieți

 

Se plimbă agale prin amintirile oamenilor

Cu mâinile la spate, fluierând stins,

Cercetează din când în când, cu vârful piciorului,

Prin mormane ridicate de timp.

Ocolește cu grijă dulapurile aliniate soldățește

În sertarele cărora stau puse la dungă

Ființe dragi, zâmbete, curcubee și reușite

Asezonate cu levănțică.

O pisică neagră îi taie calea

Și se întinde leneș la mijlocul drumului;

Ochii verzi ascund adevăruri demult uitate,

Vânători de vrăjitoare în vânt.

Într-un colț, sub niște zdrențe colorate

Stă ghemuită amintirea unei iubiri neîntâmplate

Viață ce ar fi putut să fie,

Cu burta la gură, gata să nască un vis.

Îi întinde mâna în tăcere.

Minciună plămădită din adevăruri,

Ea se ridică zâmbind și începe să murmure

Cu glas de copil, un cântec de leagăn.

Îl urmează, sfioasă, cu capul plecat,

Printre mormane multicolore de nesemnificativ,

Străjeri involuntari ai amintirilor neprețuite

Numerotate și expuse pe rafturi.

Pășesc amândoi, unul lângă altul

Spre marginea gândului

Două umbre pe orizontul uitării

În murmur de cântec fluierat stins.