Glie

 

El stă pe-o piatră dus pe gânduri,

Cu tălpile înfipte-n glie,

Privește cerul, martor mut al lumii

Ce-a fost atunci și ce o să mai fie.

Cu palma liniștită pe genunchi,

Cu capul sus, el cântă rar o strofă,

În șale-i bate iar un aspru junghi...

Și-și răcorește gâtul dintr-o cofă.

Cu ochi pierduți pe ale zării rug

El stă stingher, și timpul se oprește.

I-e dor de brazda-ntoarsă de la plug,

I-e dor de pâinea caldă ce dospește.

Femeia lui e oale și ulcele...

El, într-o lume ce n-o înțelege.

S-audă râsul ei peste vâlcele,

Ar da orice să schimbe-a sorții lege.

E singur, într-un timp ce n-are loc

Pentru țărani bătrâni cu palme aspre

Și viața îl învârte-n al ei joc

Țesând covoare de cordele-albastre.

Pământu-i cald sub tălpile desculțe,

Un strop de trudă-i picură din gene...

Mai are trei găini, ce îl privesc viclene,

Așteaptă din desagă să le dea grăunțe.

Aruncă boabele-n pământul pârjolit

Cândva, în fața lui era pădure...

Își face cruce, se ridică, și smerit

Îi cere Domnului putere să îndure.

E pace-n aer, vânt ușor adie

E trecere spre veșnicie pasul lui,

Se duce-acasă, timp ce va să vie,

Tribut prezent plătit trecutului.