Cu o felie de pâine neagră în mână...

 

Câteva păsări mari, albe,
Trăgeau de veșnicie
Învățându-ne răbdătoare să dansăm
O atingere pe cercul lunii.

Eram doar visuri povestite frumos,
În linii mari
Niște ochi și niște degete capricioase
Care nu voiau să renunțe la cuvinte.

Ne împleteau unul câte unul în viață,
Cu o felie de pâine neagră în mână,
Răstigniți într-un răsărit
Cu spaima nevăzutului fără nuanțe,
Să plângem în culori poeme,
Lăsându-ne neterminați, cu ghemele după noi.

Din când în când se duceau
Să tragă cortina cu o bătaie de Dumnezeu
Și una de inimă,
Uitând de noi mai tot timpul
Și lăsându-ne să dăm în foc,
Fără caimac,
În prima zi a căderii cortinei
De pe adevăr.