ÎN TĂCERE

 

păzește-mi visele până când umbrele

se vor așeza în forma corectă

a unor copaci nebuni

dansând un dulce dans al furtunii

pune-mi întrebarea corectă despre rai

și venerează-mi toate figurile de ceară

pentru că după ultimul întuneric

pământul și-a pierdut strălucirea de armă

au obosit zgomotele într-o formă de artă

căreia nu i-am învățat încă limbajul

fiecare carte pe care o deschid

șoptește prea puțin despre diamante

conversațiile cad ca niște frunze

ieri îmi era atât de foame de un foc greu

încât mi-am speriat cu o pasăre

iubirea dealtfel încă vie

murmură-mi te rog atingerea catifelată a pielii

apoi crește-mi din palmă un gând

privește-mă beat de ploaia mea

și împinge într-un hohot de râs prezentul tăcut