Despre mine

Fotografia mea
*** Sunt un simplu om...o medie intre ce au altii de spus despre mine si media intre ce cred ca sunt si ce as vrea sa fiu. Cred ca , la final, oricine ajunge sa isi dea seama ca nu stie cu adevarat cine este. Asta nu e relevant, conteaza ceea ce facem atat timp cat inca mai suntem aici si vrem sa fim CINEVA ***

19 februarie 2021

 

Final
 
Sulițele au uitat să mai amurgească
Dintr-un talaz clocotitor
Întrupat din vuietul vântului
O fecioară își cântă singurătatea
La ora când toate clopotele tac
Se va auzi cum cade pământul
Peste veșnicie
În neclintirea aerului
Va pluti trecător un gând
Despre viețile care au rămas netrăite
Despre cuvintele negrăite
Despre toate poveștile nespuse
și amintirile irosite în van
Deasupra mării de mâini întinse spre cer
Cu degete chircite de speranță
Dumnezeu își leagănă cu frică
Ultimul suflet
Născut viu.

13 februarie 2021

 

A fost odată ca altădată
 
a fost odată un aragaz banal
dacă nu ar fi fost nu ar fi avut cine povesti
despre oala lui
alb
cu obrazul șters de miile de atingeri creatoare de hrană
ca un bătrân soldat căruia viața i-a lăsat trecerea
în sens invers
prin ștergerea ridurilor
avea și el o oală
oala lui
când își cuibărea dosul în poala sa fierbinte
îi ațâța flacăra într-un crescendo tainic
iubirea lor a născut feluri și feluri de mâncare
ea îl iubea
așa rubicondă și lătăreață
cu un zâmbet de bacantă aproape de pensionare
cam atât
o poveste ca orice altă poveste a unei iubiri
banală în finalul ei
ordinar

10 februarie 2021

Denunț

Azi m-am gândit să merg să te denunț,

M-o asculta cumva vreun tribunal,
Așa va scrie simplu, în enunț:
În ochi ascunde-adesea un pumnal.
Știu, mai greșesc, mi-e zâmbetul pustiu,
Cu mințile-s aiurea uneori,
Mai uit din ce ar trebui să știu,
Nu-mi amintesc ades de sărbători.
Mai râd când lumea plânge-n jurul meu,
Vorbesc când știu c-ar trebui să tac...
Dar supărarea mea o știu doar eu
Și plânsul în iubire îl îmbrac.
Eu sunt femeie, ce pretenții ai?
Îți curg în vene ca un vin amar;
De ai alege, n-ai putea să dai
Beția pe o viață în tipar.
Așa e, ai dreptate, mai sunt rea,
Mai fac și nefăcute uneori,
Iar dacă, fără voie, sunt prea, prea
Tu mă iubești, doar n-o să mă omori!
De fapt, e totul simplu, nu e greu,
Nu mă mai duc deloc la tribunal;
Când brațele îți sunt în jurul meu
Se șterge tot, și gânduri, și pumnal.

6 februarie 2021

Revendicare

Cu tălpile arse de pietrele fierbinți,

Dincolo de locul unde tremură cerul
Eu tot te-aș fi găsit,
Cu lanțurile atârnând de glezne.
Căutări,
Așteptări,
Într-o singură oră de apă.
Ți-aș fi scurs asfințitul într-o cupă,
Dăruindu-ți ultimul foc,
Apoi m-aș fi preschimbat în ploaie,
Să sting totul, până la ultimul nor.
Respirări,
Revendicări,
Într-o singură oră de apă.
Cu buzele ude de clipele reci,
Ți-aș fi atins fruntea,
Să mă gândești ultimă mirare
Care îți plusează în tâmple.
Regăsiri,
Sfârșituri,
Într-o singură oră de apă.

30 ianuarie 2021

 

De fiecare dată când gândurile mele
O iau razna spre tine
Inima îmi bate de două ori, roșu.
Mi se pare că am semnat
Înainte de a mă naște ție
Un pact defăimător cu răbdarea.
Ai niște ochi de blestem dulce
Care mă fac să îmi doresc
Să le dau ferestrele în lături
Și să te inspir adânc.
Mă zăpăcești de parcă la sfârșitul lumii
Vom fi noi doi pe o arcă
Și nu vom ști ce insulă să căutăm
Printre ape.
Să știi că atunci când îți bat
De două ori în suflet
Mi s-au terminat respirațiile disponibile
Fără tine.

26 ianuarie 2021

 

Hei, taxi!
Doamnă, aveți grijă să îmi spuneți destinația
Nu aș vrea să rătăciți printre poveștile ce își fac veacul
Pe bancheta din spate
Sunteți sigură că numele dumneavoastră vă aparține?
Cel mai mult apreciez punctualitatea
Îmi pare rău, dar imaginile de la geam
Nu vă sunt destinate
E prea scurt drumul
Nu veți ajunge la timp
V-ați pus sufletul în portbagaj înainte de a urca?
Îl puteți lăsa acolo în siguranță
Cât vă intersectați viața cu oamenii
Presupun că e tot ce aveți
S-a oprit la un semafor
Am coborât în fugă și am început să urc scările
Să urc, să urc, până n-a mai rămas nimic din mine
Fără aer, am dat să îmi trag sufletul
Hei, taxi!
Doar semaforul îmi mai făcea din ochi
Verde.

25 ianuarie 2021

 

Doi îngeri nebuni cântă soarta pe mături
Se sting felinare și umbra se-ndoaie
Sub pași apăsați de bărbați fără lupte,
Miroase a flăcări, e cerul văpaie
Și gerul s-adapă din hainele rupte.
Copiii desculți joacă leapșa pe zile
Cu zâmbete reci șiroind din seringi,
Bătrâne cerșesc pe cartoane, umile,
În pletele lor albe țes pânze paingi.
Iar golul tot crește, lumina o strânge,
Încet umbra-nghite copacii, e noapte;
Căldura se scurge perfidă din sânge
Și cerul se umple de vaier și șoapte.
Dorm pruncii scăldați de uitare și vise,
De foame vând mame iubirea sub pături
Și gerul s-așterne pe suflete stinse;
Doi îngeri nebuni cântă soarta pe mături.

19 ianuarie 2021

 

Cazemate din flori uscate
Din vremuri de demult tragem după noi,
încleștate în jurul gleznelor,
toate fricile de zbor gravate în pământ
de greutatea gândului.
Ne despart bariere invizibile
unii de alții,
razele de soare se lovesc bezmetic
când ne aruncăm priviri metalice
peste cazematele din flori uscate.
Se aude în surdină un cântec.
Din el se scurge o fericire tremurată,
nesigură de impactul exploziei de zgomot
asupra liniștii care trage să se nască.
Cândva, mi s-au dezlegat visele și li s-a dat drumul în lumină.
Ghemuită pe iarba argintată de rouă,
mă tem să fug după ele,
dacă mă ridic,
se răcește pământul,
mă pierd la răspântia dintre soare, păsări și cer
și nu mai răsar ghiocei?

18 ianuarie 2021

 

Și a rămas închis sipetul cu minuni
 
A fost iar luni.
E alb afară, și în spitalul cu nebuni
A mai murit o tânără fecioară,
Răpusă de credința-n ficțiuni.
A fost iar luni.
Piticii pleacă, și în pădurea cu aluni
De-a pupezelor veșnică ocară,
Tăcut, fără onor, se sting păuni.
A fost iar luni.
Neputincioși, avizi și plini de suspiciuni,
De parcă niciodată n-o să moară,
Poeții se încurcă-n fricțiuni.
A fost iar luni
Și a rămas închis sipetul cu minuni;
La gâtul nopții visul se-nfășoară,
Luminile se sting în văgăuni.
Va fi iar luni,
Cu sete vom sorbi pocalul cu minciuni
Și vom spera, a nu știu câta oară,
Că Dumnezeu n-ascultă rugăciuni.

29 decembrie 2020

TRIL

 

mă iubești
te-am întrebat
mă durea tot galbenul din frunze
podurile nu duceau nicăieri
într-un amalgam de fiare
ceasul cel mare se înecase pentru ultima dată
cădeau copacii unul câte unul
ciutele își alergau oarbe puii către lupi
sub copitele lor iarba gemea
a pustiu
strângeam în pumn o bucată de pânză colorată
cândva fusese un tablou
din palmă mă privea un ochi stingher
buzele lui puteau fi oriunde
mă iubești
te-am întrebat
vocile mă împiedicau să aud răspunsul
undeva o ciocârlie tăia sfârșitul
cu un tril
 
 Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, noapte

CAUT