FĂRĂ MUZĂ

 

Tot aștept un vers să-și pună rostul în desaga mea...

Muzele îmi râd în față cu blestem de cucuvea,

Luna și-a închis lumina în albastru peruzea;

Cât mă zbat și cât mă doare, eu o văd numai pe Ea.

Mi-a ghicit în os de pește o țigancă pe ponton

Că am trecere la dame, cu baston și barbișon;

Eu stăteam sfios și mândru ca un june de bon ton,

Cu urechea îndreptată spre iubirea din jargon.

O să ai la drum de seară blondă cu buze de foc,

O să te iubească, frate, de-o să stea soarele-n loc,

Coapsele-i te vor ucide, prins fierbinte-n al lor joc

Vei sfârși sedus, nebune, în chimir parale ioc.

Bruna îți va ține calea să te-atragă-n mreaja ei

Sclavă îți va fi, calină, te iubește, vrei, nu vrei,

Iar roșcata-ți cade-n brațe până numeri pân' la trei,

De n-o fi așa, ptiu drace, eu mă jur pe puradei!

M-am uitat prostit la dânsa cum îmi cere de saftea;

Mi-a-nvârtit în oală vraja dar o văd tot doar pe Ea...

Singur stau în noaptea tristă și visez la muza mea,

Luna iar a tras cortina, fir-ar ea de peruzea!